Sari la conținut
eBillio
4 min de citit
Ghidul 2

Facturez unei persoane fizice

Clientul tău nu e o firmă, ci o persoană fizică: un cumpărător, un client care comandă, un chiriaș. Nu are CUI, iar programul tratează asta diferit într-un singur loc – când adaugi partenerul.

Unde găsești
Facturare , Facturi emise , Factură nouă
Butonul + din dreapta câmpului Partener → căsuța Persoană juridică

Pasul 1 – Dă clic pe butonul +

În dreapta câmpului Partener al facturii, lângă săgeata listei, este butonul verde +. Se deschide fereastra Creează Partener – nu trebuie să ieși din factură.

Apăsați / pentru a căuta ANAF: conectat 3 office@firmamea.ro ⌄
Detalii factură ieșire
1
Tip*
Factura fiscala
Serie factura*
PS
+
Număr factură*
1
2
Partener*
Apăsați pentru a alege
+
3
Categorie TVA*
Standard
Data emiterii*
25.09.2026
Scadență*
25.10.2026
Antetul facturii: butonul + este în dreapta câmpului Client.

Pasul 2 – Debifează „Persoană juridică”

Fereastra e setată implicit pentru o firmă: pe primul rând, Persoană juridică este bifat. La o persoană fizică, primul lucru pe care îl faci este să scoți bifa. După aceea fereastra arată așa:

Creează Partener
CUI/CNP
1
Persoană juridică
2
CUI/CNP
0000000000000
3Informații despre organizație
Nume*
Popescu Ana
Număr de înregistrare
Număr de înregistrare
Plătitor de TVA
Moneda*
RON
Scadență*
30
Adresa
Țara*
Romania
Judeţ*
HARGHITA
Localitate*
Miercurea Ciuc
Adresa*
Str. Florilor 3
Renunță Creează Partener
Fereastra partenerului pentru o persoană fizică, după ce ai scos bifa.
1
Debifarea. Imediat ce scoți bifa, dispare butonul Încărcare, iar câmpul de identificare nu mai este obligatoriu.
2
Programul completează treisprezece zerouri. E o valoare de completare, cu exact atâtea cifre câte are un CNP. O poți lăsa așa sau poți scrie CNP-ul real al clientului – factura se emite în ambele cazuri.
3
Titlul cardului rămâne „Informații despre organizație” și la persoane fizice. Nu e o greșeală, eticheta pur și simplu nu se schimbă. În câmpul Nume scrii numele complet al persoanei.

Pasul 3 – Completează câmpurile

La o persoană fizică contează numele și adresa; celelalte câmpuri pot rămâne goale sau la valoarea implicită.

CâmpCe scrii la o persoană fizică
NumeNumele complet al clientului, ca în actul de identitate. Acesta apare pe factură.
Număr de înregistrareLasă-l gol: persoana fizică nu are număr de înregistrare la Registrul Comerțului.
Plătitor de TVANu-l bifa.
MonedaRămâne RON, dacă nu facturezi în valută.
ScadențăImplicit 30: atâtea zile are clientul să plătească. Dacă plătește pe loc, scrie 0.
TVA la incasareNu-l bifa – este sistemul TVA la încasare, care nu se aplică unei persoane fizice.
Email, Prefix, TelefonNu sunt obligatorii, dar dacă scrii adresa de e-mail, îi poți trimite apoi PDF-ul cu un clic (Ghidul 5).
Țara, Judet, Localitate, AdresaDomiciliul clientului. Țara este implicit România; județul și localitatea le alegi din listă, strada și numărul le scrii.

Pasul 4 – Salvezi și te întorci la factură

Dă clic pe butonul Creează Partener din partea de jos a ferestrei. Fereastra se închide, iar clientul intră imediat în câmpul Partener al facturii – nu trebuie să-l cauți din nou. Totodată, clientul a fost adăugat în lista partenerilor, așa că data viitoare doar îl alegi.

Și restul facturii?

Merge la fel ca la o firmă. Articolele le adaugi la fel, iar Categorie TVA este cea obișnuită: Standard dacă ești plătitor de TVA, Neplatitor TVA dacă nu. Factura o salvezi și o descarci în PDF la fel.

Scrie cel puțin două litere.