Sari la conținut
eBillio
6 min de citit
Ghidul 22

Vreau să văd cum stă firma mea

Vrei să știi cât ai facturat, cine îți datorează bani și care client aduce cel mai mult. Nu există un meniu separat „Rapoarte”: cifrele sunt în trei locuri, fiecare bun la altceva.

Unde sunt cifrele?

UndeCe oferăCând îl folosești
Graficele comerciale
pe pagina Panou de control
Perioadă și filtre libere, patru carduri de sinteză, lista facturilor neachitate și mai multe grafice.Privire lunară sau trimestrială, verificare înainte de contabil, cerere de credit.
Partea de sus a listelor de facturi
Facturi emise, Facturi primite
Carduri: număr, valoare totală și structura pe tipuri de documente, cu perioadă selectabilă.Verificare zilnică rapidă – oricum treci pe această pagină.
Filtrul listelor
iconița pâlnie
Restrângi orice listă, iar lista filtrată este raportul.Întrebare punctuală: „ce factură s-a blocat?”, „cât am facturat acestui client?”

1. Graficele comerciale din Panoul de control

Este prima pagină după autentificare. Filtrul din stânga se aplică deodată tuturor rapoartelor de mai jos.

Căutare ANAF: conectat 3 IM
facturare plus
Panou de control
Panou de control
Facturare
Facturi primite
Facturi emise
Șabloane facturi
Serii facturi
Încasări/plăți
Panou de control
Graficele comerciale
1Filtre
Data de început
01.01.2026
Data de încheiere
31.12.2026
Partener
Căutare
Moneda · Tip factură · …
Aplică filtrele Resetează filtrele
2
Total facturi emise
214 800,00 RON
Suma facturilor emise
Total facturi primite
9 640,00 RON
Suma facturilor primite
Creanțe de încasat
61 408,00 RON
Facturi emise neincasate
Numărul de facturi
12
Facturi în luna curentă
3Facturi emise neincasate
Număr facturăData facturăNumele clientuluiNechitat
PS 0005719-06-2026EXEMPLU SRL48 500,00
PS 0006110-07-2026Alfa Consult SRL6 454,00
PS 0006424-07-2026Beta Trade SRL6 454,00
Graficele comerciale: filtru, carduri de sinteză și facturile neîncasate.
1
Filtre. Data de început și de sfârșit (implicit ultimul an), plus monedă, bancă, tip de factură și client. După setare dă clic pe Aplică filtrele – data scrisă singură nu filtrează. Resetează filtrele revine la valorile implicite.
2
Cele patru carduri. Total facturi emise și Total facturi primite: suma facturilor emise și primite din perioada filtrată – diferența lor e o marjă brută, nu profit, fiindcă salariile, taxele și cheltuielile fără factură lipsesc. Creanțe de încasat: suma facturilor emise și neîncasate. Numărul de facturi: se referă mereu la luna curentă, nu la perioada filtrată.
3
Facturi emise neincasate. De la cine și câți bani mai ai de încasat; dedesubt, Facturi primite neplătite arată cui îi datorezi tu. Numărul de lângă paginare (de exemplu „1–10 / 97”) e totalul, care spune mai mult decât primele zece rânduri.

Celelalte rapoarte

RaportCe arată și la ce îl folosești
Valoarea facturilor emise/primite pe lunăBare lunare: venituri și cheltuieli. Dacă o lună e surprinzător de slabă, deși ai lucrat, probabil o factură a rămas ciornă – filtrează lista facturilor emise pe DRAFT .
Top clienți după valoare, Top furnizori după valoareDe la cine vin și la cine pleacă cei mai mulți bani. Dacă cel mai mare client aduce peste jumătate din venit, depinzi mult de el.
Încasări realizate, Plăți efectuateBanii încasați și plătiți efectiv – nu suma facturată. Dacă ai facturat mult mai mult decât ai încasat, banii tăi stau la clienți.
Top produse/servicii vânduteCe articol ai facturat cel mai mult – pentru prețuri și revizuirea ofertei.
Flux de numerarCât rulaj trece prin fiecare cont bancar.
Structura facturilor pe categorii, Evoluție TVA lunar, Structura pe cote TVAStructura facturilor, evoluția lunară a TVA și defalcarea pe cote – un control util înainte de decontul de TVA.

2. Cardurile din partea de sus a listelor de facturi

În partea de sus a paginii Facturi emise sunt trei carduri: Număr facturi de ieșire, Valoarea totală a facturilor emise și Valoarea totală a facturilor de ieșire după tip. În colțul din dreapta sus al cardurilor alegi perioada.

Selectorul de perioadă

Cele două liste nu oferă același lucru: pe cardul cu numărul poți alege 30 zile, 60, 365 de zile, Azi, Luna curantă(până azi), Trimstrul curent și Anul curent, pe cardul cu valoarea doar 30, 60 și 365 de zile.

SetareLa ce folosește
Azi„Am emis deja azi factura aceea?” – verificare la sfârșitul zilei.
Luna curantă(până azi)Închiderea lunii; 30 de zile e altceva, pentru că intră și în luna trecută.
365 de zileUn an glisant, independent de anul calendaristic – pentru bancă, credit.

3. Filtrarea listelor

Iconița pâlnie din dreapta sus a listelor deschide filtrul; lista restrânsă este raportul.

Ce vrei să afliCum filtrezi
Ce factură s-a blocat?Starea încărcării: Failed (Ghidul 6).
Cât am facturat acestui client?Partener: numele lui, plus intervalul de date.
Câte proforme am emis?Tip: Factura proforma.
Ce a rămas ciornă?Starea încărcării: Draft – ce stă acolo de luni de zile probabil ai uitat să finalizezi.
Ce am facturat într-o anumită lună?Data emiterii - de la / Data emiterii - până la.

Dacă a „dispărut” o factură sau o coloană

Filtrarea nu șterge, doar ascunde. Dacă nu găsești o factură, verifică întâi dacă a rămas activ un filtru și resetează-l. În listele din interfața nouă activezi și dezactivezi coloanele cu iconița de coloane – dacă lipsește o coloană, uită-te întâi acolo.

Scrie cel puțin două litere.